Substantele narcotice actioneaza asupra SNC => inhibitia generalizata a acestuia. Mecanismele sunt diverse.
-isi produc efectul incepand de la scoarta cerebrala, extinzandu-se apoi asupra structurilor subcorticale
-durata efectelor depinde de doza si calea de administrare.

Scoarta cerebrala are efect inhibitor  asupra CN subcorticali astfel incat prin scoaterea din functie se
manifesta o exacerbare a acestor CN - ceea ce explica aparitia unor efecte paradoxale (hiperexcitatie,
agitatie, neliniste, agresivitate). Acest stadiu al narcozei este variabil ca durata si intensitate in functie de
substanta narcotica si reactivitatea individuala:

1. stadiul narcozei corticale (de excitatie narcotica)-la nivel general se manifesta o usoara analgezie,
pierderea controlului asupra vietii de relatie, incoordonarea miscarilor, eforturile acestuia de a se echilibra,
nereusita echilibrarii => amplificarea starii de panica, respiratie accelerata, puls accelerat, apoi apare o
perioada de liniste: reactii mai intarziate, animalul se linisteste si cade in decubit.

2. narcoza cu reflexe (stadiul de risc anestezic incipient)-se pot produce accidente datorita supradozarii,
oprirea respiratiei, cordului -se produce o inhibitie a centrilor subcorticali, se inhiba toti CN-nu se recomanda
efectuarea interventiei deoarece animalul trebuie supravegheat.

3. naroza fara reflexe-inhibitia se generalizeaza, dispar reflexele cutanat, palpebral, glotic, se mentine
reflexul anal-functiile respiratorie si cardiaca devin regulate, puls puternic-globii oculari continua miscarea la
inceput rotator, apoi se deplaseaza spre unghiul extern al ochiului, apoi devin ficsi, in mioza-se instaleaza
toate componentele anesteziei generale-se mentine atat timp cat se mentine doza in organism. Daca se
mareste doza narcotica sau nu se tine cont de efectele potentializatoare ale altor substante folosite in
preanestezie =>

4. intoxicatia narcotica= oprirea cordului si respiratiei, midriaza brusca, plaga chirurgicala devine livida (nu
mai sangereaza) => masuri de reanimare (intreruperea administrarii, masaj cardiac, etc.).
Trezirea se realizeaza treptat, cu viteza variabila, in functie de substanta narcotica si metoda de anestezie.
Narcotice volatile - trezirea in cateva minute.
Folosirea amestecurilor narcotice sau a tranchilizantelor in preanestezie => scurtarea primelor 2 faze sau
mascarea acestora.
Trezirea se face parcurgand aceleasi etape, in succesiune inversa, necesitand supraveghere atenta pentru
prevenirea accidentelor.
Fazele narcozei  sunt prezente in cazul mononarcozei cu eter. Fiecare substanta si metoda de narcoza
realizand manifestari clinice specifice astfel incat alegerea metodei de narcoza va tine cont de acestea.
Semnele clinice si dinamica narcozei
Google
Inapoi
Acasa
Previous page